Distorsionări ale Legământului cu David

De-a lungul istoriei, legământul lui Dumnezeu cu David a fost ignorat sau redefinit ajungând să însemne total altceva decât scripturile ne transmit. Toate acestea abateri de interpretare s-au produs treptat datorită unor conjucturi sociale și istorice în contextul primelor secole.

Pe termen lung creșterea numărului de credincioși dintre Neamuri în adunările primare a produs o altă interpretare a scripturilor vechi testamentale. Teologia înlocuirii Israelului cu Biserica, interpretarea spiritualizată și redefinirea elementelor din vechime au trasat o altă nădejde și perspectivă asupra viitorului.

Cu această nouă interpretare părtininoare concepte ca împărăția lui Dumnezeu, alegerea si chemarea Israelului, destinul Ierusalimului și multe altele au fost redefinite. 

Distrugerea Templului din anul 70 d.Hr., minoritatea evreiască din adunările primare, apostazia Israelului, exilul acestora si împrăștierea din țara promisă ar părea să se potrivească cu reinterpretarea pasajelor din Vechiul Testament care vorbesc despre o împlinire literală a promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Avraam, David si descendenților biologici ai acestuia.

Legea si Profeții au devenit în curând doar o inspirație pentru Biserică relatând doar despre jertfa lui Isus fără a menține celelalte lucruri profețite si nădejdea finală.

Toate acestea au afectat și interpretarea legământului cu David și a elementelor acestuia.

Împărăția promisă lui David, despre care îngerul Gabriel ne spune în Luca 1 că “lui Isus Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David și că El va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”, a fost redefinită și reinterpretată.

De la păgânismul gnostic timpuriu infiltrat în adunările primare, la părinții bisericii, împărăția mesianică promisă lui David care urma să vină în Ziua Domnului în Israel a fost reinterpretată ca fiind inaugurată în prezent în mod spiritual. Procedând în acest fel s-a ajuns la o mentalitate triumfătoare în creștinismul istoric în care Biserica era văzută ca Împărăția lui Dumnezeu iar conducătorii ei ca vicari (locțiitori ai lui Dumnezeu) având rolul să transforme și să creștinizeze întreaga lume. Nădejdea și caracterul lui Dumnezeu în a împlini ceea ce i-a promis lui David au fost înlocuite cu manifestarea împărăției lui Dumnezeu prin Biserică care s-a dovedit un dezastru prin abuzurile datorate lăcomiei de averi și dorinței de faimă și putere a celor care conduceau biserica.

Mai mult decât atât, până în ziua de astăzi, interpretarea bisericii ca fiind împărăția lui Dumnezeu (cea promisă lui David) produce nenumărate distorsiuni ancorând oamenii în promisiuni și nădejdi false pentru aici și acum. Acest lucru este un mare dezastru la nivel de ucenicie neputând orienta credincioșii față de o țintă finală (venirea împărăției) și neancorându-i într-o mentalitate de străini și călători în acest veac, purtând crucea în așteptarea gloriei viitoare.

Și alte elemente din cadrul legământului cu David și anume Templul și Ierusalimul au fost redefinite. O dată cu distrugerea acestora în anul 70 și depărtarea geografică a creștinismului față de centralitatea Ierusalimului și a Templului cât și reinterpretarea scrierilor profeților despre noul Ierusalim și Templul Milenial, acestea nu au mai însemnat nimic altceva decât niște umbre din trecut care vorbeau despre realitatea prezentă a noii religii a creștinismului.

Nimic nu se putea mai tragic și arogant deoarece Dumnezeu își leagă numele în scripturi de înnoirea și glorificarea Templului, Ierusalimului și Împărăției lui Israel de unde Mesia va domni peste întreaga creație și națiunile credincioase.

De asemenea un ultim element al legământului cu David și anume tronul lui David de la Templu a fost redefinit ca fiind în ceruri. Cu toate că David nu a domnit niciodată din ceruri și nu vedem nicăieri această asociere în scripturi. Mesia, Fiul lui David-împăratul lui Israel trebuia să domnească de pe tronul din Templul din Ierusalim și nu din ceruri. Totuși s-a ajuns să se interpreteze că domnia prezentă a lui Isus din ceruri ar reprezenta împlinirea spirituală a legământului cu David.

În timp ce înălțarea lui Isus la dreapta lui Dumnezeu este un element foarte important, aceasta însemnând că Isus este atât Domn cât și Mesia, acest lucru este interpretat de apostoli ca fiind o perioadă de așteptare până când Isus va veni din ceruri să-și supună vrăjmașii domnind de pe tronul din Ierusalim.

Acest lucru este văzut foarte clar în psalmul 110 pe care apostolii l-au citat de nenumărate ori în cuvintele Noului Testament:

“Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” – Domnul va întinde din Sion (Ierusalim) toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”

În concluzie, vâzând că tradiția istorică de interpretare a legământului cu David nu doar că a fost redefinită ci a produs nenumărate pagube în mărturia corporată a creștinismului cât și un afront față de caracterul și promisiunile lui Dumnezeu, avem de ales între învățătura  de datină omenească care a reinterpretat scripturile și cuvintele simple, clare și literare ale tuturor profeților, îngerului Gabriel și a apostolilor care îl vedeau pe Isus ca fiind Fiul lui David care va împlini ad-literam la a doua venire toate elementele și promisiunile lui Dumnezeu.

Miza nu este doar de a lua partea unei grupări sau denominațiuni ci de a-l onora pe Dumnezeu și planul Său atât în credința a ceea ce El va face în viitor cât și printr-o trăire credincioasă.

Răspunsul nostru la toate acestea vor avea o greutate veșnică de slavă sau de condamnare.