Layout

Necazul lui Iacov din cuvintele Profeților

În episodul trecut am văzut că încă din Lege, din Cântarea lui Moise, Dumnezeu prevestește “o zi a nenorocirii” pentru poporul Său ca urmare a încălcării legământului și a consecințelor blestemelor.

Ca să pricepem exact care este “necazul” sau “strâmtorarea finală” a poporului evreu, trebuie să ne oprim mai întâi asupra capitolului 30 din Ieremia, pasajul în care gă sim pentru prima dată termenul de „necazul lui Iacov“.

La începutul acestei profeț ii, Dumnezeu îl înștiințează pe Ieremia că va readuce poporul evreu în ț ara promisă:

„Iată , vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinşii de ră zboi ai poporului Meu Israel şi Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în țara pe care am dat-o pă rinților lor şi o vor stă pâni” v.1-3.

Imediat, însă , profeț ia ia o turnură deosebit de dureroasă . Ceva se petrece în Israel, ceva atât de teribil încât bă rbaț ii se ț in cu mâinile de burtă ca ș i când s-ar afla în durerile naș terii:

„Aşa vorbeşte Domnul: «Auzim strigă te de groază ; e spaimă , nu este pace! Pentru ce vă  d pe toți bă rbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngă lbenit toate fețele?»“ (vv. 5-6).

Urmează apoi afirmația critică , când ni se spune că Israelului îi sunt rezervate zile de incomparabilă suferinț ă : „Vai, că ci ziua aceea este mare. Niciuna n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacovv. 7a.

Ș i totuș i, în ciuda naturii fă ră precedent a acestei perioade de necaz poporul evreu, este asigurat că „va fi izbă vit din ea“ v. 7b.

În ziua aceea, Domnul va distruge toate naț iunile care asupresc Israelul:

„În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, voi sfă râma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legă turile, şi stră inii nu-l vor mai supune“ v. 8.

Versetul 9 lă mureș te faptul că este vorba despre vremea întoarcerii lui Isus Hristos, când El va restaura împă ră ț ia evreilor:

„Ci vor sluji Domnului, Dumnezeului lor, şi împă ratului lor David, pe care li-l voi ridica.“

Pă strând în minte contextul profeț iei lui Ieremia, în Daniel 12:1, îl gă sim pe solul angelic informându-l pe Daniel cu privire la exact aceeaș i perioadă . Potrivit mesagerului, în acea vreme, îngerul Mihail, „ocrotitorul“ poporului evreu, „se va ridica“ ș i, aș a cum am vă zut  ș i în Ieremia, va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până  la vremea aceasta.“ Dar apoi, ca ș i în Ieremia, îngerul continuă spunând că neprihă niț ii lui Israel vor fi scă paț i din această vreme de necaz: „poporul tă u va fi mântuit, și anume oricine va fi gă sit scris în carte. Mulți din cei ce dorm în ță râna pă mântului se vor ridica: unii pentru viața veşnică şi alții pentru ocară şi ruşine veşnică .

Întrucât acest timp de suferinț ă fă ră precedent este legat  atât  de strâns  de învierea  morț ilor, devine din nou evident că această mare „strâmtorare“ va avea loc imediat înainte de întoarcerea din nou a lui Isus Hristos.

Astfel, atât în Ieremia cât și în cartea Daniel vedem cum la finalul istoriei când “puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot” atunci și doar atunci Israel va fi izbăvit și mântuit.

Cuvintele profeților sunt de o importanță maximă. Problema suferinței finale a poporului Israel va conduce la eliberarea și salvarea lor pe care Domnul a promis-o în legăminte.

Chiar dacă necazul final al poporului evreu va rezulta în izbăvirea corporată a acestei națiuni trebuie să ținem cont de severitatea judecății lui Dumnezeu înainte de izbăvirea finală.

Zaharia profețește despre Ziua Domnului în capitolele 12-14 spunând că două treimi din populația evreilor din țară va fi nimicită și doar restul va rămânea.

Vremea de necaz pentru Iacov va fi o vreme de suferință nemaivăzută pentru poporul evreu care va fi instigată de o serie de cauze diferite.

Profeții ne arată că evreii vor suferi o “mare strâmtorare” la sfârșitul veacului datorită judecății lui Dumnezeu prin ura oamenilor și națiunilor vrăjmașe instigate de mânia lui Satan.

Astfel, citim în Ieremia 30 că necazul lui Iacov este cauzat de judecata Domnului asupra poporului Său

căci te-am lovit cum lovesc pe un vrăjmaş, te-am pedepsit cu putere, din pricina mulţimii nelegiuirilor tale şi al marelui număr al păcatelor tale. De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale te-am făcut să suferi aceste lucruri! v.14-15

În alte pasaje din profeți citim că devastarea finală va veni ca rezultat al invaziei armatelor inamice conduse de un un conducător crud care va invada țara datorită nelegiuirilor și păcatelor lor.

În Ezechel 38:10-12 citim:

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu (cu privire la invazia finală a lui Antihrist):

„În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele. Vei zice: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi! Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.”

Astfel, nu-i de mirare că în Ieremia 30 Domnul încheie descrierea necazului lui Iacov comparându-l cu o furtună și o vijelie care va veni asupra națiunilor vrăjmașe:

Iată, furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi! Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini şi va înfăptui gândurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor. v.23-24

Când ne gândim la profețiile pe care tocmai le-am văzut, suntem puș i numaidecât în  faț a realită ț ii cu adevă rat îngrozitoare ș i izbitoare a faptului că , dacă Ieremia și profetul Daniel au vorbit despre o vreme viitoare de necaz fă ră precedent asta ar însemna că ceea ce se va abate

asupra Israelului ar putea fi cu mult mai ră u decât Holocaustul. Uneori, profețiile sunt privite într-o manieră  reală , dar profund detaș ată  ș i lipsită de emoț ie. Chiar dacă este imposibil să  simț im toată greutatea acestor lucruri pe care le discută m, este esenț ial să fim sensibili ș i să nu pierdem o clipă din vedere faptul că nu vorbim despre piese de ș ah sau despre puncte pe o hartă profetică . Vorbim despre familii reale, oameni și vieț i reale.

Modul în care noi, ca trup al lui Mesia, ră spundem acestor informaț ii deopotrivă la nivel individual ș i colectiv, ar putea foarte bine să fie singurul test, ș i cel mai mare, cu care ne vom confrunta vreodată .

În episodele viitore vrem să vedem cum s-a relaționat Domnul Isus Hristos față de Necazul și strâmtorarea finală a poporului Israel și vom încerca să răspundem următoarelor întrebări:

Când va începe Necazul lui Iacov? Cum va începe?

Cât va dura Necazul lui Iacov?

Cercetarea scripturilor cu privire la aceste întrebări ne poate da certitudinea că acest eveniment va fi unul viitor dar ne pot ajuta și să avem un spirit de veghere și discernământ în modul cum ne vom relaționa față de aceste lucruri viitoare.

Ținând cont de faptul că apostolul Pavel ne spune că cei credincioși dintre neamuri sunt înclinați spre ignoranța acestor lucruri și o atitudine de aronganță față de poporul Israel este de dorit să avem o atitudine smerită și de supunere față de planul lui Dumnezeu cu poporul Israel luând aminte la tot ceea ce cuvintele profeților din vechime ne transmit.