În episoadele trecute am pus bazele legământului cu David. Am văzut cum acestuia i s-a promis o împărăție (țară), condusă din Ierusalim de la Templu unde Mesia– fiul promis lui David va sta pe tron și va guverna în dreptate Israelul și națiunile pământului sub creația înnoită.
Astăzi, vrem să vedem ceea ce evangheliile ne transmit despre Isus din Nazaret în legătură cu aceste promisiuni.
Încă de la concepția Sa putem vedea următoarea declarație:
“Îngerul Gabriel i-a zis Mariei: „ Iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” Luca 1:30-33
Cu alte cuvinte îngerul Gabriel îi spune unei tinere evreice că va avea un fiu. El va sta pe tronul tatălui său David. Isus din Nazaret urma să fie mult așteptatul fiu al lui David. Astfel, nașterea lui Isus și întruparea Sa sunt orientate înspre confirmarea legământului cu David.
Mai apoi, la 30 de ani distanță, chiar înainte de începerea lucrării Sale publice, Isus este botezat iar din ceruri se aude vocea lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Aceste cuvinte erau o aducere aminte a legământului cu David din 2Samuel 7 (“Eu îi voi fi Tată, El îmi va fi fiu”) și în acord cu Isaia 42 „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu, Am pus Duhul Meu peste El” acest pasaj fiind văzut tot ca o referință despre fiul lui David, viitorul împărat al lui Israel care va domni în dreptate.
În întreaga Sa lucrare publică Isus vestea evanghelia Împărăției mesianice a lui Israel care urma să vină a vindecând orice boală sau neputință scoțând draci până acolo încât mulțimile se întrebau adesea: “Nu este acesta Fiul lui David? iar orbii strigau după El: Fiul lui David, ai milă de noi”.
Spre sfârșitul lucrării publice chiar în ultima săptămână până la cruce Isus a fost primit în Ierusalim cu laude de mulțimi de oameni care strigau: “Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! copiii strigând și mai tare în Templu Osana, Fiul lui David!”
Datorită împrejurărilor finale El ajunge să fie răstignit de romani prin complotul liderilor evreilor ca împăratul Israelului, Fiu al lui Dumnezeu, adică Mesia cel promis lui David.
Văzând toate aceste scurte detalii cronologice încă de la naștere până la sfârșitul lucrării publice pe cruce…cum putem înțelege relaționarea lui Isus din Nazaret la legământul lui Dumnzeu cu David și la toată imaginea profetică ce anticipa restaurarea împărăției lui Israel, Ierusalimul glorificat, Templul milenial și tronul de domnie?
A încercat Isus să o schimbe redefinească sau reinterpreteze sau a fost de acord cu ea?
În toate cele patru elemente de mai sus Isus nu doar că le recunoaște ci are o mare râvnă pentru împlinirea lor la vremea potrivită. Isus nu e doar deschis față de legământul Davidic ci e zelos pentru împlinirea lui deoarece Tatăl său este Dumnezeul lui Israel.
În episodul viitor vom continua să vedem câteva pasaje despre interacțiunea și perspectiva lui Isus din Nazaret cu elementele legământului cu David ce urmau să fie împlinite în viitor. Vom înțelege mai bine că Isus le-a confirmat și întărit în tot ceea ce a făcut și spus.