Necazul lui Iacov din Cântarea lui Moise

Cântarea lui Moise regăsită în Deuteronom 32 este o mărturie profetică despre nestatornicia, necredința și răzvrătirea istorică a poporului Israel dar și despre credincioșia lui Dumnezeu în legământul cu ei atât prin disciplina legământului cât și prin răscumpărarea finală.

Chiar dacă această cântare are o nuanță negativă (prin disciplina legământului lui Dumnezeu față de poporul său), văzută și prin istoria suferinței acestui popor, trebuie să înțelegem că Israelul nu a încetat niciodată să existe așa cum unii ar putea spune. Mai mult decât atât, în zilele din urmă, după suferința finală, așa cum vom vedea în această cântare, ei se vor întoarce la Dumnezeul lor prin pocăință și credință din toată inima, iar Domnul va avea milă de ei, îi va întoarce din exil și va restaura împărăția lui Israel în țara promisă lui Avraam.

Cântarea lui Moise conține într-un mod concentrat, dar cuprinzător, toate lucrările lui Dumnezeu cu această națiune -trecute, prezente cât și viitoare. În acest sens, Cântarea lui Moise ne arată “sfârșitul încă de la început” și prevestește toate acuzațiile lui Dumnezeu împotriva Israelului până în zilele lui Mesia și a răscumpărării finale a acestui popor distinct.

În prima parte a Cântării vedem tema acesteia și anume perfecțiunea absolută a lui Yahve în caracterul și lucrările Sale dar și răzvrătirea și nemulțumirea poporului Israel.

Citim din versetele 3-5:

Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.

Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?

Această temă a caracterului și perfecțiunii lui Dumnezeu cât și răzvrătirii poporului Israel este ilustrată în partea a doua a cântării prin evenimentele istorice relatate în alegerea și chemarea pe care Domnul a făcut-o acestui popor cât și acțiunile lui Dumnezeu pentru ei atât în eliberarea din Egipt cât și în purtarea de grijă în pustie până în țara promisă.

Toate acestea ar fi trebuit să producă recunoștință și o trăire în acord cu chemarea lor și caracterul lui Dumnezeu. Totuși, în partea a treia a cântării vedem cum Israel devine apostastat iar această cântare ne relatează faptele urâcioase și de necredincioșie pe care acest popor le-a făcut împotriva Domnului.

Israel a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui, L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni; au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, dumnezei noi, veniţi de curând, de care nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut şi ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit. v.15-18

În partea a patra putem vedea judecățile înfricoșătoare care vor veni peste poporul Israel ca și consecință a depărtării și necredincioșiei acestora față de legământul cu Dumnezeu.

Domnul a văzut lucrul acesta şi S-a mâniat, S-a supărat pe fiii şi pe fiicele Lui. El a zis: „Îmi voi ascunde faţa de ei, şi voi vedea care le va fi sfârşitul, căci sunt un neam stricat, sunt nişte copii necredincioşi. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi; şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.  Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în fundul Locuinţei morţilor, va nimici pământul şi roadele lui, va arde temeliile munţilor. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor.  Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri şi de boli cumplite; voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice şi otrava şerpilor. Afară, vor pieri de sabie, şi înăuntru, vor pieri de groază: şi tânărul şi fata, şi copilul de ţâţă ca şi bătrânul. v.19-25 

În această parte putem vedea cum limbajul este asemănător blestemelor legământului spuse doar cu câteva capitole mai devreme în cartea Deuteronom. 

Astfel, Dumnezeu anunță dinainte ca Israel să intre în țară acest ciclu al ruperii legământului, necredinței și răzvrătirii poporului iar mai apoi blestemele și calamitățile care vor veni ca și consecință.

În decursul anilor, glasul profeților din scripturi urmau să interpreteze pe larg acest ciclu al ruperii legământului si consecintelor blestemelor și calamităților. 

Profeții nu au interpretat toate acestea ca fiind progresive sau în dezvoltare ci mai degrabă ca împlinindu-se la finalul istoriei apocaliptic. Toate aceste calamități și blesteme ajung la un apogeu și un final prin națiuni care care vin împotriva Israelului sub conducerea lui Antihrist. Atunci și doar atunci este contextul în care Dumnezeu se descoperă față de ei și intervine restaurând poporul Israel și întregul pământ. 

Acest lucru îl vedem în ultima partea a cântării lui Moise în care citim:

A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.” – Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită şi că nu mai este nici rob, nici slobod. Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

Astfel, încă de la începutul istoriei Israelului se conturează conceptul “zilei nenorocirii” care este “aproape”. Profeții au dezvoltat acest concept ca “necazul lui Iacov” sau “vai-urile mesianice” așa cum erau înțelese în perioada Domnului Isus. 

Totuși ultimă parte a cântării arată că mânia lui Dumnezeu pentru poporul Lui nu ține pentru totdeauna. Mila lui Dumnezeu se va arăta apocaliptic (la final) iar judecata va fi revărsată asupra națiunilor vrăjmașe lui Dumnezeu și poporului Său.

Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc; sabia Mea le va înghiţi carnea, şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sânge, de sângele celor ucişi şi prinşi, din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.”  v.41-42

În ultimul verset al cântării ajungem la scopul și punctul culminat nu doar al acestei Cântări dar și al întregii profeții. Aceasta prevestește o vreme când promisiunile lui Dumnezeu în chemarea și alegerea poporului evreu se vor împlini iar prin ei toate familiile pământului vor fi binecuvântate.

Neamuri, cântaţi laude cu poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.v.43

Istoria Israelului în acest veac nu se va termina în necredință și apostazie ci într-o restaurare glorioasă a unei întoarceri naționale corporate care va însemna viață din morți pentru toată creația.

Totuși așa cum am văzut în această cântare, perioada de timp de dinaintea împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu, va fi una de clătinare și judecată asupra poporului Israel.

Avem nevoie să știm și să luăm cu seriozitate toate aceste cuvinte din Cântarea lui Moise deoarece ele vor afecta discernământul, vegherea și trăirea noastră chiar în relație cu poporul evreu în dinamica judecății, sfârșitul acestui veac și venirii Domnului în a-și împlini toate promisiunile din scripturi.

În cartea Apocalipsa 15 vedem biruitorii fiarei având următoarea mărturie ca o împlinire la tot ceea ce Domnul a transmis prin Cântarea lui Moise:

Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!

Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”