Introducere: Israel în Scripturi

Introducere asupra conceptului de Împărăție

Împărăția este apogeul nădejdii și așteptărilor biblice. Dumnezeu va restaura ceea ce El a făcut la început și va face acest lucru prin Isus Hristos, instaurând din nou dreptatea pe pământ într-o împărăție veșnică. Împărăția lui Hristos (împărăția mesianică) este tema de bază a scripturilor în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente.

În împărăție se va descoperi pe deplin natura și caracterul lui Dumnezeu, moștenirea lui Isus Hristos, destinul umanității și restaurarea întregii creații.

De-a lungul secolelor au avut loc numeroase dispute teologice cu privire la împărăție. Totuși, împărăția lui Hristos este un concept simplu, susținut de mărturia scripturilor și a nădejdii pe care Dumnezeu a dat-o poporului evreu în trecut. Când citim în Noul Testament despre Ioan care proclama venirea împărăției nu vedem pe nimeni din audiența lui să fie confuz sau să nu înțeleagă ce este împărăția lui Dumnezeu. Problema celor care îl ascultau era trăirea lor (și nu nădejdea împărăției), de aceea Ioan îi chema la pocăință Matei 3:2.

Tot astfel când Isus predica în sinagogă proclamând evanghelia împărăției nimeni nu a întrebat “Ce însemnă împărăția?”. Când Isus i-a trimis pe ucenici să vestească împărăția în satele Galileei (Mat.10) ucenicii nu l-au întrebat ce implica împărăția. Când citim tot capitolul din Matei 10 vedem că ucenicii asociau venirea împărăției cu Ziua Judecății (v.15), mântuire (v.22), venirea lui Mesia (v.23), Gheena (v.28) și viața veșnică (v.39). Toate acestea erau elemente caracteristice credinței și nădejdii lor.

Prin faptul că niciunde în Noul Testament nu găsim o redefinire a conceptului de “împărăție” putem înțelege că este o continuitate între ceea ce a fost promis în Vechiul Testament și Noul Testament. Cu alte cuvinte și noi avem astăzi aceeași nădejde cu ce a fost spus în trecut.

Dacă împărăția, care era cea mai mare nădejde a poporului evreu, a fost deja inaugurată, sau împlinită în mod spiritual nu ar trebui să fie acest lucru centrul îndemnurilor din epistolele apostolilor? Totuși apostolii nu au dat noi definiții conceptului de împărăție ci au adus lămuriri despre faptul că neamurile pot fi și ele incluse în nădejdea Împărăției.

Împărăția lui Dumnezeu este în mod simplu împărăția mesianică la care evreii nădăjduiau (și o fac și în zilele noastre) și în care biserica și-a pus nădejdea prin revenirea lui Isus ( în acord cu 1Cor.15:50, 2Tim.4:1, 1Pet.1:13). Audiența căreia Isus îi vorbea era formată de multe ori din oameni simpli care puteau înțelege conceptul împărăției. Ceea ce Isus le cerea erau fapte care să demonstreze în mod real credința și nădejdea lor.

Un autor a exprimat foarte bine confuzia pe care am ajuns să o avem în zilele noastre legat de împărăția lui Dumnezeu. Cu privire la conceptul de împărăție, spunea acest autor, “teologii au internalizat, de-temporalizat, de-istoricizat, spiritualizat, alegorizat, misticizat, psihologizat și sociologizat definirea împărăției”. Cu alte cuvinte, în loc ca împărăția să rămână o nădejde viitoare clară și simplu de înțeles pe o linie cronologică a timpului ea a suferit tot felul de distorsionări de care Isus, apostolii și cei din generația Domnului erau străini.

De aceea, în acest episod introductiv pe tema împărăției vrem doar să reflectăm din nou la faptul că împărăția a fost întotdeauna nădejdea oricărui ucenic loial al lui Dumnezeu și să ne întrebăm dacă ancora și nădejdea noastră sunt conforme cu nădejdea împărăției.

În episoadele viitoare vom vedea câteva probleme legate de confuzia cu privire la împărăția lui Dumnezeu.