Legământul de la Sinai

Legământul lui Dumnezeu de la muntele Sinai cu poporul Israel (cunoscut ca legământul mozaic -intermediat prin Moise- sau ca Vechiul Legământ) cuprinde legea și este cel mai cunoscut dintre legămintele din vechime dar în același timp este și cel mai controversat și greșit înțeles dintre toate legămintele. 

Acest legământ va deveni cadrul pe care profeții urmau să-și dezvolte mesajele către poporul Israel. De asemenea, tot ceea ce Domnul Isus a vorbit este fundamentat pe legământul de la Sinai iar întreg planul lui Dumnezeu cu privire la evenimentele vremurilor din urmă este trasat tot de condițiile și împlinirea anumitor elemente din acest legământ. 

În episodul de astăzi vom încerca să vedem câteva elemente ale acestui legământ care întăresc alegerea Israelului și administrarea planului lui Dumnezeu în acord cu aceasta.

În episoadele trecute am văzut cum la Babel, Dumnezeu a separat națiunile și a ales un om, Avraam și sămânța lui, prin care să-și administreze planul de salvare pentru toată omenirea. 

În Geneza 15 Dumnezeu îi spune lui Avraam:

„Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani”.

După 400 de ani, în contextul izbăvirii poporului evreu din Egipt din sclavie, Dumnezeu întărește legământul cu Avraam prin legământul de la Sinai care-l face corporat cu tot Israelul.

Legământul de la Sinai, este unul de suzeranitate, focalizat în special pe responsabilitatea și obligațiile părții inferioare, adică a întregului popor Israel. 

În Exod 19:5-6 citim condițiile și termenii acestui legământ: 

“Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel:
Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt…” Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” 

Dumnezeu a ales poporul Israel și le-a spus că-i vor fi o împărăție de preoți și un neam sfânt dacă vor asculta condițiile legământului. Ca parte a acestui legământ Dumnezeu a dat legea (învătături și indicații) pe muntele Sinai. 

În timp ce în general este o ignoranță a ce cuprinde legea și sunt multe prejudecăți asupra modului cum a ajuns să fie interpretată, Pavel ne spune că legea este duhovnicească, sfântă, dreaptă și bună. 

Astfel, Legea slujea ca un îndrumător (Gal.3:23-24) pentru întreaga națiune (și urmașii lor) în ceea ce privește nădejdea și promisiunile date poporului Israel. Binecuvântarea tuturor națiunilor și restaurarea creației depind de această națiune (Israel) ca să-și intre în destin. Darea legii slujea ca un indicator care urma să ghideze această națiune în chemarea specială ce o avea.

În lege vedem consecințe ale ascultării sau răzvrătirii prin binecuvântări si blesteme (Lev.26/Deut.27-29) 

Legea este de asemenea și un martor al nestatorniciei poporului Israel, viitoarei răzvrătiri, și consecințe ale neascultării până în vremurile din urmă (Deut.4:25-31; 30:1-10; 31:16-29) 

În Lege este scris despre un strigăt al pocăinței poporului evreu precum si promisiunea iertării păcatelor și milei lui Dumnezeu în baza legământului (Deut.4:25-31; 30:1-10).

Tot în Lege vedem izbăvirea finală a Israelului de celelalte națiuni și de blestemul legii (Deut.30:7; 32:27-43) cât și siguranța promisiunii lui Dumnezeu în împlinirea legământului cu Avraam, în baza căruia legământul de la Sinai este fundamentat. 

Putem vedea că Legea cuprinde mult mai multe elemente și caracteristici decât niște porunci ritualice pe care Dumnezeu le-a dat poporului Israel. 

Legea devine astfel, un mecanism prin care profeții pot interpreta diferitele situații în care Israel s-a aflat în istorie. În lege găsim și răspunsul la criza cauzată de pedepsele (blestemele) datorate lipsei de ascultare a legământului. Soluția este găsită în promisiunea de salvare în zilele din urmă când Dumnezeu va vedea că puterea lor este risipită (Deut.32:36). Astfel adevărata înțelegere a Legii era ancorată apocaliptic. Rămășița credincioasă a lui Israel dorea împlinirea promisiunilor apocaliptice (de final) pe care Ieremia le-a numit Noul legământ (Ier.31:31-37) și despre care vom discuta în viitor. 

În episodul viitor vom discuta mai pe larg acest caracter profetic al Legii datorită importanței în planului lui Dumnezeu și implicațiilor până în vremurile din urmă.  

Până atunci îndemnul pentru orice ucenic al Domnului este să devină familiar cu caracteristicile legământului de la Sinai. Fără să cunoaștem acestea vom avea un mesaj neadecvat și o relaționare greșită față de Israel împreună cu o lipsă de discernământ a planului lui Dumnezeu și evenimentelor vremurilor din urmă. 

De asemenea, fără o înțelegere clară a condiițiilor vechiului legământ atunci când vom ajunge la lucrarea Domnului Isus și a Noului Legământ vom fi confuzi despre ce s-a împlinit și ce continuă din vechiul legământ și a modului cum trebuie să ne relaționăm față de acesta ca și credincioși dintre Neamuri.

Îngerul Gabriel interpretează venirea lui Mesia în persoana lui Isus din Nazaret spunând că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale și că Isus va fi chemat Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David urmând să împărățească peste casa lui Iacov în veci, împărăția Lui neavând sfârșit.

În aceste cuvinte avem sintetizată suferința mesianică (crucea) cât și viitoarea domnie mesianică a lui Isus Hristos în acord cu alegerea și promisiunile din legăminte date poporului evreu. 

Pavel continuă să spună în Rom.11 la timpul prezent “că în ceea ce privește alegerea, lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile și chemarea făcută”, Dumnezeu continuând să-și administreze planul de mântuire pentru toate națiunile în acord cu alegerea acestui popor, chiar în necredința unora.

În același timp, națiunea Israel nu a ajuns încă la acel punct în care să fie răscumpărați de Domnul ca popor astfel încât să slujească pe deplin tuturor națiunilor – aceasta fiind o realitate viitoare ce se va întâmpla.

În Romani, Pavel interpretează împietrirea prezentă a Israelului ca o taină strategică și temporară în planul lui Dumnezeu pentru includerea Neamurilor la credință

“prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? spunând că aceasta va rezulta în învierea din morți, venirea împărăției și restaurarea întregii creații”.

De asemenea, Pavel atrage atenția asupra unei atitudini ignorante a credincioșilor dintre Neamuri față de alegerea și promisiunile vieții administrate prin poporul Israel care poate duce la aroganță prin redefinirea și înlocuirea Israelului în planului lui Dumnezeu.

De aceea, înțelegând severitatea implicațiilor raportării noastre la alegerea suverană a lui Dumnezeu față de poporul Israel,  să ne smerim, să ne supunem și să luăm aminte la cuvintele sfinților profeți și apostoli așa cum au fost transmise astfel încât să moștenim și noi viața și binecuvântarea.

Orice altă atitudine ignorantă cu privire la alegerea Israelului sau arogantă (prin teologia înlocuirii) poate avea ca final tăierea de la promisiunile vieții veșnice și împărăției restaurate a lui Israel.